In multe benzinarii din tara pretul pentru un litru de carburant a atins pragul de 6 lei pe litru, dupa ce in urma cu un an, tariful era chiar si de mai putin de 5 lei / litru, astfel ca acesta reprezinta un alt moment in care soferii cauta modalitati prin care sa faca economii la fiecare drum parcurs. Bineinteles, sunt disponibile mai multe posibilitati in acest sens, dar nimic nu se compara cu avantajele aduse de instalatii GPL, astfel ca impreuna le vom descoperi pe cele mai importante.

Cat costa?

Costurile difera de la un model la altul, insa incep de la 500 de euro pentru cele mai standard instalatii, care sunt universale, adica se pot folosi in mai multe conditii si pot depasi pragul de 1.000 de euro pentru modelele dedicate unui anumit tip de motor, pentru o eficienta maxima. Astfel, preturile sunt accesibile pentru toate buzunarele, iar investitia se amortizeaza, de obicei, intr-un an sau chiar mai repede, in functie de distanta parcursa de fiecare sofer.

Cat economisesc?

Cu ajutorul unei instalatii GPL ajungi sa faci economii de 40% la fiecare drum parcurs, iar aceasta cifra nu este deloc de neglijat. Daca majoritatea soferilor fac circa doua plinuri pe luna, pentru care platesc putin peste 500 de lei, prin intermediul acestor sisteme vor ajunge sa plateasca in jur de 280 de lei, economiile fiind semnificative.

Exista riscuri?

Sistemele disponibile in ziua de azi sunt mai sigure ca niciodata, avand diferite sisteme de siguranta, motiv pentru care soferii, alaturi de familiile lor, nu vor avea probleme. Rezervoarele sunt chiar si de 30 de ori mai groase decat cele cu care vin echipate masinile din fabrica, motiv pentru care orice sofer poate sta fara griji.

Cum e cu spatiul in portbagaj?

O retinere a fost reprezentata intotdeauna de faptul ca instalatiile GPL ajung sa ocupe o buna parte a portbagajului, insa majoritatea sistemelor sunt disponibile astazi sub forma rotii de rezerva, ceea ce presupune ca le vor inlocui cu brio, iar atunci cand vei merge in vacanta nu vei mai avea grija bagajelor, care pot fi depozitate in conditii optime in portbagaj.

Cum se intretin?

Daca esti interesat de instalatii GPL trebuie sa stii ca acestea se intretin cu usurinta si nu vei avea parte de batai de cap, iar totul incepe prin verificarile de la fiecare doi ani, procedura similara cu cea a ITP-ului, care este obligatorie, astfel ca cei care nu se supun risca sa fie aspru sanctionati. Totodata, este important ca la instalare sa se apeleze doar la service-urile acreditate RAR, cunoscute pentru profesionalismul lor, in caz contrar soferii isi asuma riscuri mari si nici nu se vor mai bucura de garantia oferita de producator.

By

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *