Unul dintre cele mai importante aspecte pentru stabilirea unui diagnostic cert si al unui plan de tratament in conformitate este identificarea corecta prin intermediul analizelor de specialitate. Atunci cand un pacient este internat, inainte de a se ajunge la o concluzie cu privire la patologia de care acesta sufera, se pot solicita atat analizele de baza, care sunt considerate o rutina in cadrul spitalului, cat si investigatii mai amanuntite, care sa confirme o suspiciunea sau sa stadializeze evolutia unei boli preexistente.
In cadrul analizelor curente se numara prelevarea de sange si urina in vederea efectuarii hemoleucogramei si respectiv a uroculturii, realizarea unei electrocardiograme si/sau a unei radiografii, dar si investigatii precum examenul sputei sau al diferitelor secretii fiziologice, in functie de indicatiile doctorului. Din gama investigatiilor mai complexe se numara rezonanta magnetica nucleara, ecografia, computer tomograful, teste de efort, precum si diverse analize ce se utilizeaza pentru a depista prezenta unui anumit patogen, in cazul in care exista suspiciuni date de simptomatologie. Dintre toate produsele de pe piata, gama de electrozi pentru EKG si RMN la medaz.ro cuprinde modele de cea mai buna calitate, la preturi avantajoase.
EKG – una dintre cele mai importante analize
Dat fiind faptul ca patologiile cardiace se situeaza in topul problemelor de sanatate ale romanilor, depistarea acestora cat mai precoce poate duce la prelungirea sperantei de viata si chiar prevenirea infarctului. Alaturi de simptomatomogia caracteristica, diagnosticul de certitudine este pus de catre electrocardiograma, o analiza ce se bazeaza pe evaluarea in mod non-invaziv a activitatii electrice a cordului.
Mecanismului acesteia de functionare consta in captarea intervalelor de polarizare si depolarizare ale atriilor si ale venticulelor. In functie de tipul de aparat, plasarea si numarul electrozilor poate fi diferita, la fel cum si monitorizarea in sine poate varia, aceasta inregistrand in repaus, in timpul miscarii sau intr-un interval de 24 de ore.
In ce conditii ne este recomandat un RMN
Rezonanta magnetica nucleara sau, imagistica prin rezonanta magnetica este una dintre metodele preferate pentru a diagnostica si stadializa patologii de tipul tumorilor, anevrismelor sau accidentelor vasculare cerebrale, datorita acuratetii de care dispune. De asemenea, la nivel abdominal si pelvin este folosit cu precadere in cazul oricarui tip de suspiciune la nivelul organelor parenchimatoase in timp ce la nivel osteo-muscular poate diagnostica patologii degenerative sau de natura sportiva.
La fel ca in cazul EKG-ului, pozitionarea corecta a electrozilor este un element cheie pentru a obtine o imagine veridica, ce va fi interpretata ulterior. Deoarece aparatura joaca un rol important in cadrul stabilirii diagnosticului de certitudine pentru multe patologii, electrozii EKG de tip ventuza sau clesti sunt indispensabili. Daca si tu doresti sa beneficiezi de cele mai bune materiale pentru rezultate fara echivoc, vizioneaza ofertele de electrozi pentru EKG si RMN la medaz.ro.