Milano sau mai bine zis oraşul italian al modei, este un loc elegant, cu trecut istoric, aglomerat, vibrant, plin de viaţă şi cu oameni îmbrăcaţi mereu impecabil, în pas cu moda. Încă de la primele impresii pe care ţi le vei face despre această destinaţie, suntem mai mult decât convinşi că nu vei regreta că ai ales acest loc de vacanţă.
Cele mai fabuloase atracţii turistice
Desigur, nu ne putem gândi la Milano fără a lua în calcul arhitectura prin care se remarcă. Un obiectiv turistic care este dovada acestui fapt este Domul din Milano, o capodoperă gotică cu detalii arhitecturale de excepţie, construită în câteva secole, care oferă vizitatorilor săi o experienţă de neuitat, mai ales datorită priveliştii de care te poţi bucura de pe terasa catedralei. O poză cu acest monument uluitor este inevitabilă!
Dacă te pasioneză frumosul, Piazza de La Scala este unteatru celebru, unde poţi admira una dintre cele mai celebre statui din lume, şi anume statuia lui Leonardo Da Vinci, pe care nu ţi-ai fi imaginat vreodată că o poţi vedea în toată splendoarea ei în realitate şi o poţi poza, pentru a imortaliza aceste capodopere de excepţie.
Pentru că am stabilit faptul că Milano este unul dintre cele mai elegante şi nobile oraşe din lume, merită să te convingi de asta vizitând Galleria Vittorio Emanuele, care te va cuceri din prima, mai ales din punct de vedere arhitectural, dar şi comercial, fiind renumită pentru magazinele sofisticate pe care le găzduieşte, şi de asemenea, pentru cafenelele de top existente. Tot referitor la magazinele de lux, ai grijă să nu ratezi o plimbare la Via Montenapoleone, mai ales pentru pasionaţii în ale modei, întrucât în această zonă vei putea descoperi magazinele unor case de modă celebre, precum Dior, Prada, Valentino sau Burberry. În acest caz, asigură-te că iei cu tine o altă valiză în plus, în care să poţi împacheta cele mai noi haine la modă sau cele mai stilate încălţăminte. În cazul în care te îngrijorezi că nu îţi poţi permite să faci cumpărături din astfel de magazine, scapă de teama asta. În Milano există la fel de bine şi multe magazine stradale sau articole vestimentare lucrate manual, fiind autentice. Recomandăm în acest caz Corso Buenos Aires sau Duomo.
Unde să te cazezi
Pentru a reuşi să vezi toate atracţiile cu care se mândreşte Milano, sfatul nostru este să alegi o cazare cât mai apropiată sau chiar în centrul istoric al oraşului capitală. Câteva recomandări de cazare ideale, oferite de către diverşii turişti care au vizitat această destinaţie de-a lungul timpul, ar fi Room Mate Giulia, Park Hyatt sau Mandarin Oriental Milan.
Servicii turistice de bază, printre care cazare şi nu numai, îşi sunt oferite de către Fabrica de vacanţe, care te aşteaptă pe platforma online a agenţiei de tursim, pentru a stabili împreună cele mai bune variante pentru un city break la Milano.