Verona este unul dintre cele mai vizitate orase italiene, care se remarca prin istoria sa bogata si printr-o multime de legende, astfel ca atrage turisti din toate colturile lumii. Orasul a devenit colonie romana in anul 89 i.H. iar de atunci s-a transformat intr-una dintre cele mai importante zone ale Italiei, astfel ca astazi sunt disponibile aici nenumarate atractii. Cu alte cuvinte, cei care aleg o vacanta in Verona vor fi intampinati de un amfiteatru roman, biserici vechi de sute de ani, arhitectura deosebita si galerii de arta faimoase.
Catelvecchio
Castelul Vechi a fost construit de catre familia Scaligeri in 1355 pe malurile raului Adige, iar la acea vreme avea un rol defensiv. Pentru a ajunge la castel se paseste pe podul Scaligero ridicat in secolul al 14-lea si acesta reprezinta o atractie in sine. Turnul principal al castelului asigura vederi impresionante asupra podului, orasului si imprejurimilor, fiind o adevarata atractie in randul vizitatorilor. In plus, in interiorul complexului este gazduit si Muzeul Civic de Arte unde pot fi admirate capodopere ale celor mai mari artisti locali, de la Guardi, Rubens, Bellini sau Montagna.
Catedrala
Aceasta a fost ridicata in secolul al 12-lea in stilul clasic al momentului, urmand ca trei secole mai tarziu sa fie adaugate si alte cateva elemente gotice. In plus, noi aditii au urmat si in 1927, astfel ca aceasta catedrala intruchipeaza mai multe stiluri, fiind o adevarata atractie pentru cei pasionati de arhitectura.
Teatrul Roman
Pe un deal sub castelul Sf. Petru se regaseste Teatrul Roman care a fost construit in timpul lui Augustus si a fost descoperit in urma unui amplu proces de excavatie, care a durat intre anii 1904 si 1939. Cu alte cuvinte, pasionatii de istorie care aleg o vacanta in Verona nu trebuie sa rateze acest teatru, intrucat au ocazia de a admira ruinele, dar si de a participa la o multime de evenimente culturale, precum Festivalul de Jazz Verona, care se organizeaza in fiecare vara.